Zacuscă și teatru O analiză critică a festivalului NETA 2015

0
7

ICRTeatrul balcanic nu mai e un butoi cu pulbere, ci unul cu hormoni și secreții de tot felul.

 

Când, în iunie, au început să circule pri­me­le informații cu privire la organizarea la București a unui festival de teatru re­gio­nal (balcanic), am aș­teptat cu interes sfârșitul lui au­gust. De ani buni urmăresc exclusiv in­formațiile din lu­mea tea­trului occidental și, pentru o clipă, m-am ru­și­nat. Da­că în toți acești ani am greșit, iar formula per­fectă a teatrului prinde con­tur undeva lângă mine?

NETA (New European Thea­tre Action) este o rețea ca­re reunește 68 de membri (teatre, com­pa­nii și festivaluri) din 19 țări europene (în special din Balcani), înființată în 2005. Președintele fondator al NETA este Ion Ca­ramitru, care, în 2013, a propus or­ga­ni­za­rea acestui Festival Internațional NETA, edi­ție unică, gândit pentru a celebra 10 ani de prietenii și colaborări în lumea tea­trului european: opt zile de teatru (28 au­gust-4 septembrie) cu 13 spec­­tacole (din Al­bania, Bulgaria, Croația, Georgia, Gre­cia, Italia, Macedonia, Mun­te­negru, Ro­mâ­nia și Slovenia) și alte ev­eni­mente conexe (discuții, vernisaj de ex­po­zi­ție etc.).

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1331/foto_ioana_moldovan.jpg

Imagine din spectacolul Noaptea lui Helver

 

Nu am găsit nicăieri bugetul to­tal al acestei manifestări, finanțată de Gu­vernul Ro­mâ­niei prin Ministerul Culturii, Primăria Mu­nicipiului București prin ArCUB și ICR, respectiv relevanța și oportunitatea unei asemenea ediții unice. Nu ire­pe­ta­bi­litatea experimentului într-o altă țară mă nedumerește, cât faptul că acești (mulți) bani ar fi putut fi folosiți altfel, im­pul­sio­nând, de exemplu, sectorul independent de teatru românesc – generator și el de va­loare și cultură, de locuri de muncă, dar mai ales de spectacole, multe dintre ele su­perioare celor văzute în acest festival unic. Să nu fiu înțeleasă greșit: nu sunt îm­potriva acestui gen de festivaluri. Ce îmi doresc însă este ca festivalurile și eve­ni­men­tele organizate de mari „firme“ pre­cum Teatrul Național din București și UNITER să poată să de­vină atractive pen­tru un parteneriat pu­blic-privat serios.

Am citit ușor amuzată cuvântul mi­nis­tru­lui Culturii, prezent și el la deschiderea fes­tivalului: „Eschil, Sofocle, Euripide, Me­nandru, Aristofan: părinții teatrului an­tic erau cu toții balcanici“. Nu, nu erau bal­­canici. Erau greci – și e o mare di­fe­ren­ță. În vremea lor, Balcanii nu existau. Ca ter­men geografic, Balcanii – în forma scri­să Balkan – apar pe o har­tă ara­bă de se­col XIV. Oto­manii o pre­iau și o folosesc, fiind cei care po­pu­larizează termenul, im­pu­nând fo­lo­si­rea sa. În­ce­pând cu secolul XIX, Bal­ca­nii de­vin un ter­men în­căr­cat și de conotații politice, iar se­colul XX îi consacră o co­notație ne­ga­tivă (cauză a pri­mului răz­boi mondial, răz­boiul care a dus la dezin­tegrarea Iugoslaviei, ca să punc­tez doar ca­petele). Prin urmare, ca să mă întorc la tea­tru, Eschil, Sofocle, Eu­ri­pide, Me­nan­dru, Aristofan nu erau bal­canici. Erau ahei; erau eleni; erau greci. Balcanici – niciodată!

Acest gen de aproximare merita amintit d­e­oarece calitatea spectacolelor invitate a fost aproximativă. Poate un program cu 13 spectacole era din start sortit de­ra­pa­jului. 12 ar fi fost o cifră onestă. Adică să se fi renunțat la spectacolul Tobelia (co­pro­ducție Bulgaria, Slovenia, Macedonia / de Ljubomir Durković, în regia lui Nick Upper), propunerea personală a di­rec­to­ru­lui NETA, Blagoja Stefanovski (Macedonia). Prezentat ca un eveniment de teatru-dans, spectacolul a fost suportabil doar da­torită prezenței actriței Joana Popovska, ca­re interpreta rolul mamei. Povestea: trei femei care iubesc același bărbat din trei ipostaze diferite – mama, soră, soție – și ca­re rămân fidele chiar și după moartea aces­tuia. Un text bun (după moartea fra­telui, sora devine capul familiei, adică o tobelia, respectând o tradiție munte­ne­grea­no-albaneză potrivit căreia fetele din familii fără urmași masculini se păstrează fecioare, se îmbracă bărbătește și își sa­cri­fică viața protejând, ca un bărbat, fa­mi­lia), dar decorat excesiv de o regie in­te­re­sată să facă mai degrabă un performance dintr-un text scris să fie teatru!

Se putea renunța și la Confuzii (după Ro­bert Musil, regia Branko Brezovec): 80 de minute de rătăciri artistice, o zacuscă cu Wagner, tineri militari, trupuri goale și pro­iecții îndoielnice. Regizorul, profesor al Academiei de Artă Dramatică din Za­greb, sub umbrela căreia a fost realizat și acest spectacol, pare artistic blocat în avangarda americană a anilor ’60, pe care o retrăiește însă balcanic (accent pe co­no­tația negativă a termenului folosită in­ten­ționat!). Ca să-l citez pe Richard Sche­ch­ner, patriarh al Avangardei Americane, spec­tacole precum Dionysus in 69, cu o distribuție formată din actori care jucau goi, a fost posibilă pentru că atunci (în 1968) nu se întâmplase această schismă: nu­ditate–pornografie. Nuditatea era nu­di­tate, identică cu, de exemplu, cea pic­tată de Manet în celebrul său tablou De­jun în iarbă. Nuditatea din Confuzii ar fi fost de privit și înțeles, în ton cu spiritul ro­ma­nului Rătăcirile elevului Törless (de Ro­bert Musil) – sursa spectacolului –, dacă pro­iecțiile ar fi avut vagine și penisuri à la Lars Von Trier, și nu Bobby Dazzle (nume la întâmplare, pentru regizor de fil­me pornografice).

Chiril și Metodiu (coproducție Macedonia, Bulgaria, Grecia) este un alt spectacol care a pus publicul pe gânduri. Cei instruiți au preferat să iasă din sală. Maia Morgenstern a făcut-o fără să se uite înapoi. Restul au ales să rămână, încercând cu disperare să priceapă.

Festivalul a avut și spectacole bune. Noap­tea lui Helver (de Ingmar Vilkvist, regia Aleksandr Bargman) a rușilor de la Tea­trul Academic de Dramă „V.F. Komis­sar­jevskaia“ din Sankt Petersburg a fost o bi­ju­terie. La final, aplauze prelungite în pi­cioare, cu singura diferență că lumea își fe­rea ochii în lacrimi și batistele. Da, tea­trul bun este mai puternic decât orice film ca­re te-a făcut vreodată să plângi. Noroc cu rușii!, ar trebui să spună festivalul nos­tru de teatru balcanic. Și când ajungi să spui „noroc cu rușii“, e clar că nu e de bine!

Pri­vind retrospectiv, spectacolul de des­chi­dere – Visul unei nopți de vară (de Wil­liam Shakespeare, regia David Doia­shvili) al Teatrului „Vaso Abashidze“ din Tbilisi (Georgia) – a fost singura alegere potrivită. Cele trei ore și jumătate au pen­dulat între poetic (jocul de minge cu luna între cuplurile de tineri amorezi) și exa­ge­rare; jumătate teatru și chiar de bună ca­litate, iar jumătate „noul“ adus cu forța. Regizorii par să aibă această obsesie de a aduce ceva nou la fiecare trecere prin Sha­kespeare, ca și cum altfel ar plictisi! Din tot spectacolul am rămas cu melodia bel­gi­a­nului Paul van Haver (Stromae) și al său hit Formidable, folosit pentru a ilustra cu­plul Tezeu-Hipolita / Oberon-Titania, rol dublu pentru actorii Kakha Kintsurashvili și Buda Gogorishvili.

Spectacolul de închidere, Electra de So­fo­cle, a fost o rătăcire de 210 minute, gon­flată cu decibeli, ecrane, proiecții, vio­len­ță și dezordine. Putea să se renunțe la So­focle de tot, căci în prezentarea re­gi­zo­ru­lui Andriy Zholdak, Sofocle a fost un pre­text, o capcană întinsă spectatorului de teatru. Niciodată n-am văzut atâta lume părăsind revoltată sala de teatru! O sce­no­gr­afie interesantă – o formă bună și un con­cept de reținut, dar pentru un alt spec­tacol. Când nimic nu se mai potrivea cu nimic, am încercat să găsesc o explicație pentru derapajul îngrozitor de pe scenă. Mi-am imaginat un Zholdak care într-o bună zi s-a trezit și și-a spus: „Eu sunt Tho­mas Ostermeier din Balcani“ – și a pur­ces să creeze un spectacol folosind aceleași ingrediente, dar amestecate după ochi, nu după rețetă; nu în ordinea firească, ci după cum îl taie capul. Și îl taie rău!

Discuțiile despre teatru (cu invitați din lumea teatrului) au fost mai interesante decât teatrul în sine, invitat să se joace în fes­tival. Dacă ar fi să dăm un diagnostic, teatrul balcanic nu mai e un butoi cu pulbere, ci unul cu hormoni și secreții de tot felul.

Comentează

Please enter your comment!
Please enter your name here
Please enter your comment!